Deschide meniul aici!

Lansarea centrului Cantus Mundi la Focșani

3 Iulie 2015

Vineri, 3 iulie 2015, în prezenţa autorităţilor locale şi a reprezentanților Corului Național de Cameră Madrigal - Marin Constantin, au luat fiinţă primele coruri Cantus Mundi din județul Vrancea, în Focşani şi în comuna Vulturul. Astfel, a avut loc lansarea unui nou centru județean Cantus Mundi, coordonat de către Dumitru Săndulache. Spectacolul de inaugurare a avut loc pe scena Teatrului Municipal "Maior Gh. Pastia", unde au concertat corurile "Vulturaşii vrânceni", din comuna Vulturul, şi "Mica Pastorală", de la Liceul Pedagogic din Focşani. Cele două ansambluri, din mediul rural și urban, au cântat împreună, în deschiderea Concertului Madrigal de la Focşani. De asemenea, evenimentul s-a încheiat cu imnul Cantus Mundi, compus de fondatorul programului, dirijorul Ion Marin, interpretat de cele două coruri vrâncene, susținuțe de Corul Național de Cameră Madrigal - Marin Constantin.

”Este foarte important să înțelegem că mișcarea corală trebuie să reînvie și în mediul rural. Dacă până acum am lansat o serie de coruri în orașe importante din România, a venit vremea să ne orientăm și înspre lumea satului. Comuna Vulturul a înțeles că înființarea unui cor de copii este o necesitate și s-a mobilizat exemplar!”, a declarat Emil Pantelimon, Directorul Cantus Mundi.