Deschide meniul aici!

Scrisoare pentru părinți

12 Ianuarie 2016

„Mamă, tată, mâine am muzica prima oră, pot să nu mă duc?”

Dacă și ziua ta începe astfel, este momentul să ai o discuție cu copilul tău!

S-au încheiat Sărbătorile de Iarnă și copiii au revenit la școală. În vacanța aceasta, sigur ai cântat cel puțin un colind cu familia în jurul bradului sau alături de colindători. Probabil că, atunci când cei mici te-au întrebat de unde știi colinde, ai răspuns: „de la școală, DE LA ORA DE MUZICĂ”. Tot la ORA DE MUZICĂ ai învățat și că portativul are cinci linii și patru spații, sau că Giuseppe Verdi a compus „Traviata”. La ORA DE MUZICĂ ai ascultat, prima dată, un fragment din repertoriul clasic sau ai plănuit, cu clasa, să organizați o ieșire la Operă. Pentru că, „pe vremea ta”, ORA DE MUZICĂ era respectată.

ORA DE MUZICĂ nu înseamnă „ora pe care o ia doamna profesoară, ca să mai facem matematică”, și nu e nici dedicată doar celor care au voce minunată. ORA DE MUZICĂ oferă copiilor, la început de drum, datele necesare pentru a le completa cultura generală. Explică-i copilului tău că ORA DE MUZICĂ îl poate ajuta să-și găsească o pasiune sau chiar o profesie! Când erai elev, ORA DE MUZICĂ ți-a oferit informații care te-au ajutat, mai târziu, indiferent de profesia pe care ți-ai ales-o. Acum ești părinte. Ajută și tu ca ORA DE MUZICĂ să conteze în viața copilului tău.

IMPLICĂ-TE!

La sfârșitul anului 2015, Ministerul Educației Naționale, prin Institutul de Științe ale Educației, a propus în dezbatere publică 3 variante de programe pentru învățământul gimnazial. Acestea pot fi consultate aici: bit.ly/1mFHM6p. Una dintre variante, a doua, propune reducerea numărului de ore de muzică, iar celelalte două variante, 1 și 3, propun câte o oră pentru fiecare clasă de gimnaziu.

Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi sunt în avangarda acestei lupte pentru normalitate, pentru menținerea fiecărei ore de muzică în școlile din România. În plus, solicită, acolo unde este posibil, reluarea orelor de cor – una dintre cele mai bune metode de educare a tinerilor, de creștere a gradului de toleranță și de scădere a discriminării.

Ne propunem să adunăm în cel mai scurt timp o listă de semnături de la profesori, părinți, elevi, personalități ale culturii, oameni care înțeleg rostul și menirea muzicii în viața fiecăruia dintre noi și sperăm să ajungem să îndeplinim obiectivul propus, de a avea peste 4.000 de coruri funcționale în România, cu mai bine de 200.000 de elevi înscriși în acestea.

Cu speranța că va crește numărul celor care înțeleg importanța unui asemenea demers, vă invităm să alegeți una dintre cele două variante propuse de Ministerul Educației, 1 sau 3. Până în 23 ianuarie oricine își poate spune părerea și chiar poate alege să susțină varianta preferată aici: svy.mk/1Oaugid.

SUSȚINE ORA DE MUZICĂ! MÂINE, COPILUL TĂU ÎȚI VA MULȚUMI!

Emil Pantelimon,                    Anna Ungureanu,

Manager                                    Dirijor și Director Artistic

Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin și Programul Național Cantus Mundi